Eu care din fire sunt o persoana cu zambetul pe buze nici nu mai cunosc ce inseamana un moment de liniste, unde zambetul este fireste si natural.
Frustraile vin de la asteptari neimplinite. Asteptari pe care tu nu ai putut sa le implinesti, desi erau usoare. Dar mai nou iti place sa ma calc pe mine in picioare decat orgoliul care il port in piept. Ori este lucru, ori ca este jocul sau ba chiar alte persoane. Crezi ca un barbat puternic este cel care nu depinde de femeia pe care singur a ales-o? Crezi ca un barbat adevarat este cel care is vinde comoara pe o palpitatie de moment. Crezi ca un barbat este un baiat care nu stie ce vrea?
O casnicie ar trebui pe masura ce dariuesti sa te umple. Atunci de ce ma simt goala? Cand tot ce fac, fac in numele iubirii? Oare iti cer ceva ce nu poti sa imi dai? Sunt prea mari cerintele mele?
Imi doresc sa ma iubesti cum o faceai de alta data. Sa fiu singura persoana pentru care te uiti pe telefon, sa fiu singura persoana care iti umbla prin gand. Sa fiu eu cea care este intrebata “ce faci?”. Sa nu ma mai consideri drept povara sau ba chiar “remorca incarcata”.
Oare asa sunteti voi, barbatii? Si ceea ce se aude despre barbati adevarati sunt doar basmele unei femeii nefericite?
Un inel pe deget nu este garantul iubirii, nici macar doua. Si atunci unde ajung cu povestea mea? Pana la urma se ajunge mereu la sfarsitul inevitabil. Tu ti-ai tinut neajunsurile sub forma de tacere si eu prin forma de zambet.
Cat de trist, cu toate la picioarele noastre, noi ne impiedicam de ele. Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri. Oare este vina mea? N-am stiut sa-ti fiu femeie? Eu m-am deschis, tu m-ai inchis la loc. Eu tinteam sus, dar tu din nou m-ai prinzi. Eu vrea sa strig, dar tu imi zici sa tac. O femeie puternica trebe calcata in picioare pana is cunoaste locul, asa-i?
Ce nebunie?! Sa distrugi ceea ce te iubeste cel mai mult. O mama te iubeste pentru ca ii esti copil, fratii te iubesc ca esti unul de-alor. Dar o sotie te iubeste, pentru ca te-a ales. In ciuda fricii de abandon, te-am ales si mai ales, te-am iubit si m-ai iubit. Te-am pastrat si acum esti indiferent?
Sa n-ai o vorba buna o mangaiere cand vezi ca plang… De-acea am ales sa zambesc, pentru ca o femeie care isi plange rana este musai o femeie enervanta. Asa ne-a invatat patriahatul. “Femeie trebuie…”, si iata asa se uita deseorie, ca iubirea se formeaza si se pastreaza in doi.
Un pamflet sau doar o poveste trista? Nu stiu? Decideti voi. Cat despre mine, eu nu stiu ce se va alege de noi, de noi femeile.