Iubirea e cea mai frumoasă călătorie pe care ajungi să o parcurgi într-o viață. Și, exact ca într-o călătorie adevărată, întâmpini fel și fel de dificultăți. Cheia e să înțelegi că nu trebuie să-i dai drumul la mână celui de lângă tine.
Iar când spun că iubirea e o călătorie nu mă refer deloc la un city-break cu zborul și cazarea la hotel de patru stele asigurate. Iubirea e o călătorie, dar nu una all-inclusive despre care știi de la început cum va fi.
Azi mi-am adus aminte de primele noastre conversații. De incertitudini și bucurii, primul te iubesc în care nu știu dacă să cred sau nu, zâmbete și mai ales primul sărut.
Mai important decât orice mi-am adus aminte de teama pe care o simțeam atunci. Știi tremurul din stomac pe care-l simți în seara de dinaintea unui examen important? Așa suntem și noi atunci când ne gândim dacă să ne implicăm sau nu într-o relație.
Dacă ai fost acolo, știi cu siguranță. Știi cât de enervantă e teama aia de a te arată vulnerabil. E nevoia de a minți că nu-ți pasă dacă ai primit sau nu telefonul acela promis. Nevoia de a minți că nu te deranjează că nu vă vedeți nici săptămâna asta. Nevoia de a fi cool și a nu arată cât de mult îți pasă de fapt.
Nu e puțin amuzant? Ajungem să ne gândim cu adevărat la lucrurile astea abia atunci când ne simțim în siguranță. Omul nostru doarme liniștit lângă noi. Am trecut de mult de etapa de „mi-e teamă să recunosc ce simt”. Te iubesc-urile vin atât de natural. Unde altă dată era doar teamă, azi e liniște.
Și totul pentru că ai avut curaj să admiți că iubirea e o călătorie. Ai plecat la drum. Fie ce-o fi, ți-ai spus. Și tot ce știu astăzi e ca a ieșit minunat.
Însă nu există oameni care să se înțeleagă perfect în fiecare moment al fiecărei zile. Iar dacă susțin că o fac… n-au petrecut suficient timp împreună. Uneori suntem pur și simplu absurzi și o știm. Avem momente proaste în care știm că ne transforăm în niște nesuferiți fără pereche. Alteori, ridicăm pretenții stupide sau suntem atât de obosiți încât nu avem chef să fim drăguți. Iar regula se aplică întregului cerc de cunoștințe și, inevitabil, iubitului.
Știi de ce unii oameni îți dau senzația că au o relație fără certuri? Pentru că au învățat să fac compromisuri. Oamenii cu relații perfecte (în aparență) știu că uneori este cazul să taci, să lași de la tine, să nu insiști aiurea într-o problemă. Oamenii fericiți nu-și iubesc partenerii mai mult decât cei care se ceartă în fiecare zi. Ei doar gândesc cu un pas înainte.
Iar când spun că iubirea e o călătorie nu mă refer deloc la un city-break cu zborul și cazarea la hotel de patru stele asigurate. Iubirea e o călătorie, dar nu una all-inclusive despre care știi de la început cum va fi.
Azi mi-am adus aminte de primele noastre conversații. De incertitudini și bucurii, primul te iubesc în care nu știu dacă să cred sau nu, zâmbete și mai ales primul sărut.
Mai important decât orice mi-am adus aminte de teama pe care o simțeam atunci. Știi tremurul din stomac pe care-l simți în seara de dinaintea unui examen important? Așa suntem și noi atunci când ne gândim dacă să ne implicăm sau nu într-o relație.
Dacă ai fost acolo, știi cu siguranță. Știi cât de enervantă e teama aia de a te arată vulnerabil. E nevoia de a minți că nu-ți pasă dacă ai primit sau nu telefonul acela promis. Nevoia de a minți că nu te deranjează că nu vă vedeți nici săptămâna asta. Nevoia de a fi cool și a nu arată cât de mult îți pasă de fapt.
Nu e puțin amuzant? Ajungem să ne gândim cu adevărat la lucrurile astea abia atunci când ne simțim în siguranță. Omul nostru doarme liniștit lângă noi. Am trecut de mult de etapa de „mi-e teamă să recunosc ce simt”. Te iubesc-urile vin atât de natural. Unde altă dată era doar teamă, azi e liniște.
Și totul pentru că ai avut curaj să admiți că iubirea e o călătorie. Ai plecat la drum. Fie ce-o fi, ți-ai spus. Și tot ce știu astăzi e ca a ieșit minunat.
Însă nu există oameni care să se înțeleagă perfect în fiecare moment al fiecărei zile. Iar dacă susțin că o fac… n-au petrecut suficient timp împreună. Uneori suntem pur și simplu absurzi și o știm. Avem momente proaste în care știm că ne transforăm în niște nesuferiți fără pereche. Alteori, ridicăm pretenții stupide sau suntem atât de obosiți încât nu avem chef să fim drăguți. Iar regula se aplică întregului cerc de cunoștințe și, inevitabil, iubitului.
Știi de ce unii oameni îți dau senzația că au o relație fără certuri? Pentru că au învățat să fac compromisuri. Oamenii cu relații perfecte (în aparență) știu că uneori este cazul să taci, să lași de la tine, să nu insiști aiurea într-o problemă. Oamenii fericiți nu-și iubesc partenerii mai mult decât cei care se ceartă în fiecare zi. Ei doar gândesc cu un pas înainte.