Imi ziceai mereu ca atunci cand te vei intoare ma vei lua de sotie. Ca vom imbatrani impreuna. Ca trebuie sa luam dezicile impreuna, daca vrem sa calatorim pe drumul vietii in doi, asta pana cand ai intalnit-o pe ea. Femeia acea, de care imi zicea ca nu exista.
La inceput crede-am ca sunt eu devina. Ca nu sunt indeajuns pentru iubirea ta. Ca probabil nu meritam. Insa nu e asa, pentru ca vezi tu, greseala a fost la tine. Tu nu ai fost indeajuns pentru iubirea mea, tu nu o meritai. Nu ai fost in stare sa iubesti cea ce ai ales, asta e. Dar nu incerca sa ma amagesti cu “Nu ai vrut sa fie asa”. Nu am crezut niciuna dintre minciunile tale sfiditoare, chiar daca ti-am dat impresia. Asta pentru ca imi doream atat de mult, insa tu prea putin.
Nu vreau sa arunc cu invinovatari nefundamentale in tine, nu vreau sa zic ca te-ai folosit de mine, doar ca nu ai fost sincer de la bun inceput. Mai intai erau scuze de dragul persoanei, pentru a nu ma ranii. Iar dupa unele luni scuzele acelea semanau mai mult cu minciunii perverse.
Tu chiar crezi ca nu am stiut? Ca nu mi-am dat seama? Ar fi trebuit sa fiu ori oarba ori proasta pentru a nu-mi da seama. Si crede-ma ca nu sunt nimic din cele spuse. Atunci cand ziceai ca esti tare preocupat, era pentru ca ea iti ocupa tot timpul. Cand ziceai ca nu prea ai timp, mai facut pe mine optiune iar pe ea prioritate. Stiu ca aveai tot timpul din lume, insa nu pentru mine.
Te-am lasat sa ma consideri drept povara. Te-am lasat sa ma mintii, sa imi promiti luna de pe cer desi nu erai capabil macar sa ma iubesti sincer. Probabil nu iti ti-ai dat seama ce comoara ai langa tine. Desi ti-au spus-o toti.
Mai stii cand ziceai ca ti-e frica sa te intorci, sa te intorci la persoana care te-a astepta din toata inima, nerabdatoare sa-si simpta trupul in bratele tale. Nu te lasam sa cazi prada necunostintei de maine. Voiam sa te sustin sa te ajut, sa scriem poveste in doi. In ciuda temerii aclea teribile de singuratate, sa fim prezenti unul pentru altul. Dar nu ai fost. Ai fost absent in cea mai grea perioada, si asta e de neiertat.
Din povestea noastra de dragoste sa format o drama. Era deja prea tarziu. Era inevitabil sa nu iese unul cu inima franta din aceasta equatie. Si se pare ca aceasta persoana am fost eu.
Cel mai dureros moment a fost cand am plecat de langa tine. Pentru ca era clar ca imi tii usa larg deschisa, nu te deranjat sa te prefaci ca ti-ar parea cumva rau. Pur si simplu mai lasat sa plec, mai lasat sa ii fac loc ei.
Daca ai stii catori ochii le-am zis nu, gandindu-ma la ochii tai. Dar tu? Suna ridicol, dar de ce iti este frica nu scapi. Simteam cum te pierd. Eram atat de aproape unul de celalat si totusi, atat de departe. Ne desparteau mai multe kilometri. Apoi o indiferanta imensa si cuvintele care nu s-au putut asterne intre noi.
Am fost langa tine, te-am privit cu lacrimi in ochii si nu am fost in stare sa spun cateva cuvinte, orice... as fi vrut sa-ti spun ca te iubesc mai mult decat crezi, ca as vrea sa ma imbratisezi, dar n-am putut pentru ca am simtit ca te pierd. Am simtit ca bratele mele nu mai pot fi “acasa” ca toate amintirile noastre au disparut si ca scrisoare pe care ti-am dat-o nu avea nici un rost.
A fost, poate, cea mai grea zi din viata mea: sa stau langa omul pe care il iubesc si sa nu pot face nimic, doar sa par in regula. Dar vrei sa stii ceva? Cand m-am oprit in tocul usii, am simtit ca noi defapt nu ar fi trebuit sa fim despartiti, ca nu ar fi trebuit sa ne desparta nici macar mii de kilometri, dar mai o alta femeie.
Dar m-am retras discret si nu voi inceta sa zambesc. Imi continui drumul si imi voi uram orice vis. Nu voi mai plange in fiecare seara, cand luna ar putea deveni martora tristetii mele si nici vand ma va intreba cineva daca imi amintesc de tine.
Pentru ca ti-ai dorit sa simti caldura unui alt suflet, sa nu te mai intorci. Indreapta-te catre cea care pentru un moment ai crezut ca iti poate oferi fericire si uita de mine, de fiinta care intr-adevar ti-a oferit fericire.
Pentru ca mi-ai promis intr-o zi ca vei ramane pentru totdeauna langa mine. Dar iata ca astazi iti promit eu, ca te voi uita pentru totdeauna. Diferenza intre noi e, ca eu nu mint.
La inceput crede-am ca sunt eu devina. Ca nu sunt indeajuns pentru iubirea ta. Ca probabil nu meritam. Insa nu e asa, pentru ca vezi tu, greseala a fost la tine. Tu nu ai fost indeajuns pentru iubirea mea, tu nu o meritai. Nu ai fost in stare sa iubesti cea ce ai ales, asta e. Dar nu incerca sa ma amagesti cu “Nu ai vrut sa fie asa”. Nu am crezut niciuna dintre minciunile tale sfiditoare, chiar daca ti-am dat impresia. Asta pentru ca imi doream atat de mult, insa tu prea putin.
Nu vreau sa arunc cu invinovatari nefundamentale in tine, nu vreau sa zic ca te-ai folosit de mine, doar ca nu ai fost sincer de la bun inceput. Mai intai erau scuze de dragul persoanei, pentru a nu ma ranii. Iar dupa unele luni scuzele acelea semanau mai mult cu minciunii perverse.
Tu chiar crezi ca nu am stiut? Ca nu mi-am dat seama? Ar fi trebuit sa fiu ori oarba ori proasta pentru a nu-mi da seama. Si crede-ma ca nu sunt nimic din cele spuse. Atunci cand ziceai ca esti tare preocupat, era pentru ca ea iti ocupa tot timpul. Cand ziceai ca nu prea ai timp, mai facut pe mine optiune iar pe ea prioritate. Stiu ca aveai tot timpul din lume, insa nu pentru mine.
Te-am lasat sa ma consideri drept povara. Te-am lasat sa ma mintii, sa imi promiti luna de pe cer desi nu erai capabil macar sa ma iubesti sincer. Probabil nu iti ti-ai dat seama ce comoara ai langa tine. Desi ti-au spus-o toti.
Mai stii cand ziceai ca ti-e frica sa te intorci, sa te intorci la persoana care te-a astepta din toata inima, nerabdatoare sa-si simpta trupul in bratele tale. Nu te lasam sa cazi prada necunostintei de maine. Voiam sa te sustin sa te ajut, sa scriem poveste in doi. In ciuda temerii aclea teribile de singuratate, sa fim prezenti unul pentru altul. Dar nu ai fost. Ai fost absent in cea mai grea perioada, si asta e de neiertat.
Din povestea noastra de dragoste sa format o drama. Era deja prea tarziu. Era inevitabil sa nu iese unul cu inima franta din aceasta equatie. Si se pare ca aceasta persoana am fost eu.
Cel mai dureros moment a fost cand am plecat de langa tine. Pentru ca era clar ca imi tii usa larg deschisa, nu te deranjat sa te prefaci ca ti-ar parea cumva rau. Pur si simplu mai lasat sa plec, mai lasat sa ii fac loc ei.
Daca ai stii catori ochii le-am zis nu, gandindu-ma la ochii tai. Dar tu? Suna ridicol, dar de ce iti este frica nu scapi. Simteam cum te pierd. Eram atat de aproape unul de celalat si totusi, atat de departe. Ne desparteau mai multe kilometri. Apoi o indiferanta imensa si cuvintele care nu s-au putut asterne intre noi.
Am fost langa tine, te-am privit cu lacrimi in ochii si nu am fost in stare sa spun cateva cuvinte, orice... as fi vrut sa-ti spun ca te iubesc mai mult decat crezi, ca as vrea sa ma imbratisezi, dar n-am putut pentru ca am simtit ca te pierd. Am simtit ca bratele mele nu mai pot fi “acasa” ca toate amintirile noastre au disparut si ca scrisoare pe care ti-am dat-o nu avea nici un rost.
A fost, poate, cea mai grea zi din viata mea: sa stau langa omul pe care il iubesc si sa nu pot face nimic, doar sa par in regula. Dar vrei sa stii ceva? Cand m-am oprit in tocul usii, am simtit ca noi defapt nu ar fi trebuit sa fim despartiti, ca nu ar fi trebuit sa ne desparta nici macar mii de kilometri, dar mai o alta femeie.
Dar m-am retras discret si nu voi inceta sa zambesc. Imi continui drumul si imi voi uram orice vis. Nu voi mai plange in fiecare seara, cand luna ar putea deveni martora tristetii mele si nici vand ma va intreba cineva daca imi amintesc de tine.
Pentru ca ti-ai dorit sa simti caldura unui alt suflet, sa nu te mai intorci. Indreapta-te catre cea care pentru un moment ai crezut ca iti poate oferi fericire si uita de mine, de fiinta care intr-adevar ti-a oferit fericire.
Pentru ca mi-ai promis intr-o zi ca vei ramane pentru totdeauna langa mine. Dar iata ca astazi iti promit eu, ca te voi uita pentru totdeauna. Diferenza intre noi e, ca eu nu mint.