Totul era perfect. Si te-am iubit. Chiar si cand vazusem ca nu este chiar totul perfect, te-am iubit si mai mult. Imi spuneam, ca daca imi voi da tot interesul si el o va face. Citeam, si citesc carti motivationale, pentru ca am vrut sa fiu ceea mai buna versiunea de-a mea - femeia visorilor tale. Si sunt. Dar totusi lipseste ceva.
Stiti, un adevar dureros de-al meu este, ca chiar din anii copilariei tanjeam sa fiu o adevarata doamna. Cu toate calitatile ei insetrata. De fapt nu acesta este partea trista din poveste, ci ca mi-am adecvat multe calitati pentru ca trageam speranta, ca intr-o zi voi fi apreciata si adorata de catre viitorul meu sot. Doar ca din pacate nu in masura cum am asteptat-o eu. Cred ca a fost totul de la sine inteles, desi nu trebui sa fie inteles asa.
Efectiv ma straduiam, sa iti atrag atentia prin multe lucruri. Fie ca a fost cadouri inspirate decatre detali spuse de tine , fie ca a fost scriisor de dragul iubirii, fie ca a fost o mancare calda dupa o zii grea de munca. Imi doream atat de mult sa fiu apreciata si complimentata pentru comportamentul meu. Stiu ca mereu dau impresia de-a fi o femeie increzatoare in sine. Dar la capitolul acestea am mari remuscari. Cu totul ca declar altceva, imi este teribil de frica sa nu fiu apreciata de omul iubit. Sa nu fiu comoara pe care a asteptat-o anii intregi. Sa nu fiu indeajuns.
"Ce tie nu iti place, altuia nu-i face" cum spune un citat bine cunoscut. Nu si in cazul acesta. Eu am facut tot ceea ce imi doream de la tine. De fapt toate cele erau strigate de disperare, pentru ca imi doream ceva mai mult. Nu doar vorbe. Am facut-o cu mare drag, nu intelege ceva gresit. Doar ca omul oboseste daca doar da si da, fara nimic in schimb.
Vorbisem intr-o zi despre cele 5 limbii ale iubirii. Eu ti-am spus care este a mea. Sperata moare ultima, dar se pare ca si ultimul strop da sa dispara de pe frontul nostru. Vorbim despre multe lucruri, chiar si despre cele ce ne deranjeaza unul la altul, ma frustreaza atat de tare cand te faci ca nu auzi nimic. E atat de dureros cand astazi iti spun ceva si maine e ca si cum nu am vorbit niciodata despre asta.
Cred ca am mai spus-o candva, dar nu iubirea este complicata, ci oameni sunt. Daca am fi mai atent la omul cel drag atat de multe conflicte ar disparea. Pur si simplu.
Suntem oameni, fiinte in principal sociale. Multi dintre noi simtim nevoia sa avem contacte sociale si relatii care sa ne faca sa ne simtim confortabili. Nu doar din punct de vedere a statului de pe Facebook. Ci oameni care sunt cu noi si pentru noi. Nu doar oameni prezenti trupesti ci si activi in vietiile noastre.
O definitie comuna a singuratatii este sentimentul care-l percepem atunci cand nevoie noastra pentru acest tip de contact nu este indeplinita. Cu toate acestea, singuratatea nu este acelasi lucru cu a fi singur. Poti sa alegi sa fii singur si sa traiesti fericita fara prea multe contacte cu altii oameni. Sau poti avea multe contace sociale, sa ai o relatie si totusi sa te simti singur.
Singuratatea insemna sa simti o lipsa de aparenta si de conexiue cu lumea sau in cazul meu cu omul iubit. Poti sa fii inconjurat de o multime de oameni, dar tu sa fi totusi singur.
Nu vreau sa spun, ca nu faci parte din viata mea. Sau ca nu ma iubesti si ca nu iti ei timp. Sau ca esti un iubit neglijent. Doar ca atunci cand chiar imi doresc, dupa mult timp, sa fim doar noi doi, tu nu esti.
Sa nu ai impresia ca acestea sunt doar baliverne unei femei plictisite. Dar gandeste-te ca in singura mea zii libera si fiu oriunde doar langa tine nu. Sa imi fac timp pentru orice, dar atunci cand sunt cu tine sa imi aduc aminte ca mi-e somn. Sa pun lumea in cap pentru un singur apel, iar cand ma intrebi daca vreau sa povestim sa iti spun "nu acum."
Poate ma insel, dar cand ai mai mult timp liber iti place mai mult sa iti faci amintirii cu ei. Numeste-i cum vrei tu! Doar ca teoretic eu sunt familia ta. Dar practic, n-am fost-o niciodata.