O intrebare la care multi dintre noi si-au rupti creierii, pentru a ajunge la o concluzie finala. Sau la care-i raspunsul era de la bun inceput clar. Sau poate nimic dintre spuse..
Cam cu asta ma confrunt eu! Sunt sigur ca s-ar merita de o mie de ori sa aleg dragoste pura si definitiva. Dar sa-mi incalc din nou principile?
Ma intreb daca la tine sa meritat? Nu stiu, probabil ca nu sunt nici curioasa. Dar uneori ma framata atatea intrebari si imaginari iar singurul partener de vorba se pare ca e tavanul deasupra capului.
Sa vorbesc cu prietenile mele? Nu, ele nu te cunosc indeajuns pentru a intelege ce om esti de fapt. Le-as da doar o parere proasta despre tine.. despre noi. Sa vorbesc cu baietii? Nu cred, fiecare are problemele lor propie. Nu le mai indop cu disperarea mea. Sa vorbesc cu sora mea? Nu, i-as rupe si ei inima si nu vreau sa-mi planga de mila. Cu mama? In nici-un caz! Nu ar intelege deloc. Ar arunca cu vorbe grele in tine, si te-ar invinovatii.
Cred ca e mai bine sa nu vorbesc cu nimeni despre asta.Sa fie doar aceast ecran alb sfatuitor si bratele in care plang cand lumea mea se ravarsete intrun desastru mare. Eu te pot ierta. Ceilalti nu!
O sa ascund toata durerea fata de ochii lumi, inghit orice lacrima care va zace in inima iar apoi arzandum-io adanc. Pentru ca decat sa te framante pe tine acel lucru, mai bine imi bantuie mie mintea.
Sa sti ca nu te invinovatesc nici macar o secunda. Poate chiar te inteleg, dar atunci ce nu ti-am putut oferi eu? Atunci cand eu ti-am dat tot ce e mai bun din mine. Imi invinocatesc inima. Beata de ea, si o las goala fara nici-o vlaga.
Cam cu asta ma confrunt eu! Sunt sigur ca s-ar merita de o mie de ori sa aleg dragoste pura si definitiva. Dar sa-mi incalc din nou principile?
Ma intreb daca la tine sa meritat? Nu stiu, probabil ca nu sunt nici curioasa. Dar uneori ma framata atatea intrebari si imaginari iar singurul partener de vorba se pare ca e tavanul deasupra capului.
Sa vorbesc cu prietenile mele? Nu, ele nu te cunosc indeajuns pentru a intelege ce om esti de fapt. Le-as da doar o parere proasta despre tine.. despre noi. Sa vorbesc cu baietii? Nu cred, fiecare are problemele lor propie. Nu le mai indop cu disperarea mea. Sa vorbesc cu sora mea? Nu, i-as rupe si ei inima si nu vreau sa-mi planga de mila. Cu mama? In nici-un caz! Nu ar intelege deloc. Ar arunca cu vorbe grele in tine, si te-ar invinovatii.
Cred ca e mai bine sa nu vorbesc cu nimeni despre asta.Sa fie doar aceast ecran alb sfatuitor si bratele in care plang cand lumea mea se ravarsete intrun desastru mare. Eu te pot ierta. Ceilalti nu!
O sa ascund toata durerea fata de ochii lumi, inghit orice lacrima care va zace in inima iar apoi arzandum-io adanc. Pentru ca decat sa te framante pe tine acel lucru, mai bine imi bantuie mie mintea.
Sa sti ca nu te invinovatesc nici macar o secunda. Poate chiar te inteleg, dar atunci ce nu ti-am putut oferi eu? Atunci cand eu ti-am dat tot ce e mai bun din mine. Imi invinocatesc inima. Beata de ea, si o las goala fara nici-o vlaga.