Prea multe femei raman langa barbatii nepotriviti din slabiciune. Se subapreciaza. Se incapataneaza sa creada ca daca el ar pleca, viata lor, fericirea s-ar termina brusc. Trist este ca multe dintre ele sunt frumoase si inteligente. Doar ca nu au puterea de a pune piciorul in prag.
Dar diferenta dintre o femeie puternica si una slaba nu sta insa doar in trecerea unui prag. Am cunoscut multe femei (si, recunosc, am fost chiar eu candva una dintre ele) care desi plecau, nu se puteau rupe de trecut. Se intorceau periodic acolo. Uneori acceptau situatii greu de admis, isi imparteau barbatul cu alta sau ii permiteau lui sa aleaga intre ele si o alta femeie.
“Been there, done that” cum spune englezul. Astazi afirm cu mana pe inima ca sunt o femeie puternica, o femeie care intelege cand prea mult e prea mult si care nu accepta jocuri perfide si minciuni de dragul ‘”iubirii”. Atunci cand o femeie puternica pleaca, nu se mai intoarce. Intoarcerea la foste iubiri – cum spuneam mai devreme – este pentru femeile slabe, care nu stiu sa-si controleze sentimentele. Tocmai asta face dintr-o femie slaba, o femeie puternica. Autocontrolul. Mi sa intampla de multe ori sa ma uit in oglinda, sa-mi vad chipul plans si ochii obositi si sa-mi pun intrebari. “Merita sa ma introc?”; atunci raspunsul era “Da!”, de fiecare data, oricat de lung era timpul pana ajungeam la acest raspuns. Acum este “Nu!”, si sunt mandra de mine.
O femeie puternica va tine capul sus oricat de greu i-ar fi, de fiecare data. Fiindca o femeie puternica stie cat valoreaza si nu renunta la demnitatea ei de dragul iubirilor unilaterale. Spune unilaterale tocmai pentru ca am inteles intre timp ca un barbat care poate face dintr-o femeie o optiune nu o iubeste. Poate tine la ea, poate are impresia ca este indragostit, dar e clar ca nu o iubeste. Fiindca atunci cand iubesti cu adevarat cunosti valoarea unui lucru.
O femeie puternica este o femeie inteligenta pentru ca si-a invatat lectia. Abia acum as putea vorbi despre inteligenta. Auzisem acum cateva zile o vorba: “Diferenta dintre un prost si un destept este ca prostul face de zece ori aceeasi greseala, pe cand omul destept face zece greseli diferite.” Un adevar dureros, nu? Cati dintre noi ne uitam in fiecare dimineata in oglinda la o victima? Nu cred ca femei slabe sunt femei proste. Sau cel putin nu toate. Dar cele puternice sunt musai inteligente. Fiindca este, pana la urma o dovada de inteligenta, sa stii sa pui punct si sa pleci dintr-o situatie care nu este clar in favoarea ta.
Am crescut cu toti in povestile in care Fat-Frumos si fata imparatului traiesc fericiti pana la adanci batraneti. In basme, totul se termina cu primul sarut. In viata, probleme abia atunci incep.
Cred ca e intrun fel normal sa ne implicam in relatii doar pentru entuziasmul de moment, fara a ne gandi la viitor. Suntem oameni, suntem supusi greselilor. Avem dreptul sa ne razgandim. Avem dreptul sa alergam spre noi obiective si sa lasam oameni si lucruri in spate. Dar niciodata nu ar trebui sa avem dreptul de-a nu fi sinceri unul cu altu. Cel putin jumatate din persoanele cu inimi frante care incearca inca sa se refaca dupa o despartire, nu ar fi ajuns aici daca “marea lor dragoste” le-ar fi privit in ochi si le-ar fi spus: ”Nu esti tu de vina, nu sunt nici eu, dar relatia asta nu ma face fericit. Hai sa o incheiem aici!”
Doar ca oameni nu fac (aproape) niciodata lucrul acesta. Oamenii continua sa ramana in relatii gresite nu se sfiesc sa minta, sa insele, sa ramana pe loc. O fac pana in momentul in care apare ceva adevarat demn de efortul de a-si schimba viata. Un job atractiv intr-o alta zona sau uneori o alta persoana.
Lucrurile nu se opresc aici. Vrem sa ne schimbam viata, dar nu suntem capabil sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce lasam in urma. Iesim pe usa din spate din vietile oamenilor care ne iubesc si le lasam undeva intr-un intuneric total, pundandu-si clasicele intrebari: “Eu unde am gresit?”
Ma adresez acum celor care se intreaba unde au gresit. Ai gresit cand ai facut dintr-o persoana toata ratiunea ta de a fi. Ai gresit cand ai daruit totul fara sa ceri un certificat de garantie asupra sentimentelor celui de langa tine. I-ai daruit inima sa faca ce vrea din ea, dar nu aveai nici macar asigurarea obligatorice. Pentru ca guvernul nu se streseaza de asigurarile inimilor frante. Alea trebuie sa le dregi tu, oricat de sifonat iesi din ultima relatie.
Nici viata mea nu a fost roz. O spun pentru ca stiu ca, intr-o anumita masura, suferinta celorlati ii consoleaza pe cei slabi. Obisnuiam sa fiu slaba. Obisnuiam sa spun ca il iubesc si nu am ce sa fac ca sa scap de sentimentul acesta care ma termina zi de zi, putin cate putin.
Eram un copil. Povestile despre printul pe cal alb m-au facut sa-l caut pe al meu la fiecare colt. Cand speram ca l-am intalnit credeam ca toata lumea este la picioarele mele. Nu vedeam sfarsitul si marginea fericirii si dragostei mele. Fiecare gest dragut sau zambet erau pentru mine o adevarata comoara. Le strangeam si le colectam in mintea mea punandu-le pe repeat iar si iar. Era o poveste de dragoste romantica pentru ca i-am spus “Da” printului.
Mai aproape de anii de adolescenta aceasta nu mai semana cu un basm, dar cu o telenovela. S-au inceput dramele, dar inca eram intr-o iluzie pe care am creat-o pentru noi. Nu mai vorbeam, la inceput pentru o saptamana, apoi ne certam in mod constant. Fiecare despartire dura mai mult decat cea anterioara. Dar el se tot intorcea si continuam sa cred ca viitorul nostru este comun.
Au mai existat situatii similare. Imi dadeau motive sa ma introc la el, si sperante ca voi putea face viata noastra o poveste. Experienta primei mele povesti de dragoste furtunoase, m-a invatat sa vad printul in fiecate baiat. Daca in el era ceva bun, inseamna ca in fiecare este.
Societatea ne invata sa nu ne uitam niciodata prima iubire si intotdeauna sa lasam loc pentru ea in inima noastra. Am facut-o prea mult timp.
O astfel de situatie m-a facut sa cred in finalul inevitabil al oricarei relatii. Deja la a doua intalnire, ma intrebam: “Oare cat timp va dura?” Totul se sfarseste. Stiam acest lucru atunci cand incepeam un alt roman.
Doar ca intre timp am invatat sa fiu sincera cu mine. Am invatat sa fiu puternica, ca sa zic asa. Da, sa fii puternic se invata! Nu din manuale de specialitate, nu din carti motivationale, ci traind, iubind si suferind. Cand inima iti este franta de nenumarate ori, ajungi sa te astepti oarecum la verdictul asta.
Cand lucruile nu mergeau, am pleacat. Cand cel pe care-l iubeam nu-mi raspundea sentimentelor, mi-am facut curaj si plecam. Am plecat cat timp mai aveam! Am plecat in ciuda temei aleia teribile de singuratate! Am plecat chiar daca am facut-o cu cioburile inimii prin buzunare.
Pentru ca, vezi tu, draga mea, despartirea de El a fost cel mai bun lucru care mi s-a putut intampla. Si cred, in continuare, cu toata taria, ca oamenii care iti frang inima apar in viata ta cu un singur scop: acela de a te pregati pentru marea dragoste a vietii tale.