Nu pot să cobor pleoapele. Nu pot, pentru că de câte ori închid ochii, în faţa lor îmi apare imaginea ta. Şi-atunci… buzele încep să-mi tremure. Mi-ai spus că ţi-ai pierdut motivaţia. Asta m-a durut cel mai mult. Tu, care erai atât de pasionat? Tu, care nu aveai nevoie de nimic altceva decât de un loc în care să poţi să-ţi arăţi talentul? Motivaţia am fost eu, ai spus. În acest caz, doar în braţele mele o vei găsi. În zadar o cauţi în altă parte…
Vrei să-ţi recapeţi zâmbetul. Ai uitat că zâmbetul tău e schiţa inimii mele? Şi că ochii mei îţi poartă chipul? Aşadar, dacă tu cauţi zâmbetul pe care l-ai avut de când m-ai cunoscut pe mine, nu poţi să-l găseşti decât la mine-n inimă…
Am uitat să-ţi spun, când am intrat în viaţa ta, că eu nu mai plec din inimile oamenilor. Îmi place să rămân acolo, măcar ca amintire, dacă nu ca locatar. Obişnuieşte-te cu asta. Cu mine acolo.
Vrei să-ţi recapeţi zâmbetul. Ai uitat că zâmbetul tău e schiţa inimii mele? Şi că ochii mei îţi poartă chipul? Aşadar, dacă tu cauţi zâmbetul pe care l-ai avut de când m-ai cunoscut pe mine, nu poţi să-l găseşti decât la mine-n inimă…
Am uitat să-ţi spun, când am intrat în viaţa ta, că eu nu mai plec din inimile oamenilor. Îmi place să rămân acolo, măcar ca amintire, dacă nu ca locatar. Obişnuieşte-te cu asta. Cu mine acolo.