De multe ori sunt momente in care imi doresc sa plang. Sa dau totul afara, sa nu mai culeg orice lacrima si apoi s-o ingit. Vreau sa plang odata bine si apoi sa nu mai plang veac pentru acelas motiv. Dar nu pot. Ca si cum m-ar opri ceva. Nu se merita sa vars lacrimi pe nimicuri. Eu zic ca ce-a mai buna solutie, sa-ti protejezi inima e sa pretinzi cu nu aparti una.
Iti spun ceva? Cunosteai partea rea din mine, stiai de greselile, defectele, slabiciunile mele si stiai prea bine ce lovituri purtam zilnic cu mine. Stiai prea bine prin ce esecuri am trecut si tot ai ales sa pleci. Din pacate inima ta nu era la fel de frumoasa ca exteriorul tau. Intradevar imi doream sa dispari din viata mea chiar daca o parte mica din mine era deja lipita de tine. Voiam sa fiu libera. Si acum sunt! Dar nu e ce-a ce vreau! Dar mai amagit destul. Cel mai greu imi este atunci cand imi sta in fata adevarul. Anume cand iti dai seama ca nu esti lafel de importanta, nici macar pentru oamenii pentru care credeai ca insemni ceva.
In fiecare zi imi dai de inteles, ca e bine asa cum este. Iar pe mine ma distruge. Ma distruge sa vad cum te ingropi in indiferenta cu fiecare clipa care trece. Mi-as dori sa intelegi cat de mult ma ranesti cand devi rece cu mine. Sa intelegi cat de dori imi este de prietenul meu "Sepi". Dar simt ca totul a fost degeaba... De parca te-ar interesa cum ma simt eu. Ce conteaza pentru tine, e ca ai iesit tu cum voiai. Iar pe mine mai uitat in larg printre vapoare.
Am citit conversatile noastre vechi. Nu pot sa cred in ce hal te-ai schimbat. Ai devenit un monstru! Dar o sa fi-e totul in regula. Si daca nu, simplu... ma prefac ca si cum ar fi. Nu conteaza. Ne-am certat pentru orice lucru banal, pana cand am devenit doi straini, unul pentru celalalt.
Stii? Tu erai mereu "deaia-ul" pe "de ce-ul" lor. Dar mai orbit cu farmecul tau fals. Modul tau asa rece te face din nou sa pari asa sarac. Oricum sunt naiva, pentru ca mereu sper ca lucrurile o sa decurca altfel.
Adevarul este ca niciodata nu m-am asteptat sa ma atasez asa de tine. Insa cateodata trebe sa renunti la oameni, nu pentru ca ti-e nu iti mai pasa, ci lor nu le mai pasa. Si nu o sa te retin! Poate ne vom regasi candva, cumva! Dar pana atunci ar fi timpul ca si eu sa plec.
Si inca ceva. Te urasc. Da, te urasc! Pentru ca daca nu te urasc pe tine, pentru a ne distruge prietenia ar trebui sa ma urasc pe mine singura. Iar eu merit mai mult ca asta.
Iti spun ceva? Cunosteai partea rea din mine, stiai de greselile, defectele, slabiciunile mele si stiai prea bine ce lovituri purtam zilnic cu mine. Stiai prea bine prin ce esecuri am trecut si tot ai ales sa pleci. Din pacate inima ta nu era la fel de frumoasa ca exteriorul tau. Intradevar imi doream sa dispari din viata mea chiar daca o parte mica din mine era deja lipita de tine. Voiam sa fiu libera. Si acum sunt! Dar nu e ce-a ce vreau! Dar mai amagit destul. Cel mai greu imi este atunci cand imi sta in fata adevarul. Anume cand iti dai seama ca nu esti lafel de importanta, nici macar pentru oamenii pentru care credeai ca insemni ceva.
In fiecare zi imi dai de inteles, ca e bine asa cum este. Iar pe mine ma distruge. Ma distruge sa vad cum te ingropi in indiferenta cu fiecare clipa care trece. Mi-as dori sa intelegi cat de mult ma ranesti cand devi rece cu mine. Sa intelegi cat de dori imi este de prietenul meu "Sepi". Dar simt ca totul a fost degeaba... De parca te-ar interesa cum ma simt eu. Ce conteaza pentru tine, e ca ai iesit tu cum voiai. Iar pe mine mai uitat in larg printre vapoare.
Am citit conversatile noastre vechi. Nu pot sa cred in ce hal te-ai schimbat. Ai devenit un monstru! Dar o sa fi-e totul in regula. Si daca nu, simplu... ma prefac ca si cum ar fi. Nu conteaza. Ne-am certat pentru orice lucru banal, pana cand am devenit doi straini, unul pentru celalalt.
Stii? Tu erai mereu "deaia-ul" pe "de ce-ul" lor. Dar mai orbit cu farmecul tau fals. Modul tau asa rece te face din nou sa pari asa sarac. Oricum sunt naiva, pentru ca mereu sper ca lucrurile o sa decurca altfel.
Adevarul este ca niciodata nu m-am asteptat sa ma atasez asa de tine. Insa cateodata trebe sa renunti la oameni, nu pentru ca ti-e nu iti mai pasa, ci lor nu le mai pasa. Si nu o sa te retin! Poate ne vom regasi candva, cumva! Dar pana atunci ar fi timpul ca si eu sa plec.
Si inca ceva. Te urasc. Da, te urasc! Pentru ca daca nu te urasc pe tine, pentru a ne distruge prietenia ar trebui sa ma urasc pe mine singura. Iar eu merit mai mult ca asta.